Cerul covârșitor al Namibiei dominat de Calea Lactee, văzut prin ochii unui european orbit de poluarea luminoasă, este greu de descris. Acel cer nu se compară cu nimic din Europa oricât de mult ne-am retrage de localități. Cerul din Namibia, în afară de airglow, este negru, clasa 1 pe scara Bortle. Inspiră admirație dar, în același timp, și o oarecare spaimă. Este o frumusețe inumană.
[see a short version of this article in english ]
După amurgul scurt al primei zile și după alinierea polară am început să pozez Nebuloasa Carina. Aceasta e poate cea mai luminoasă nebuloasă de emisie de pe cer, din păcate invizibilă din România. O eclipsează ușor pe mult mai cunoscuta Nebuloasa Orion, fiind de patru ori mai mare și mai luminoasă. Împreună cu un roi deschis din apropiere și cu anturajul stelar deosebit de luminos, aveam impresia că luminează la fel de tare ca nucleul Căii Lactee și că o bună parte din umbra mea văzută pe nisipul roșiatic al Namibiei se datoriează acestei zone de pe cer.
Nebuloasa Carina (NGC 3372) este o zonă complexă de gaz ionizat și praf rece, deci lumini și umbre. Se află în brațul Carina–Sagittarius al Căii Lactee la cam 6500-10000 ani lumină distanță. Multe dintre cele mai luminoase stele cunoscute de astronomi se află în această zonă, stele născute recent din materialul nebuloasei. Printre acestea se numără și η (eta) Carianae. În ceea ce privește luminozitatea acestei stele, Soarele comparat cu eta Carinae este ca și Luna comparată cu Soarele. Eta Carinae emite cam de 4 milioane de ori mai multă energie ca Soarele și se așteaptă să explodeze ca o supernovă în viitorul apropiat.
În dreapta sus se află roiul NGC 3324 învelit în gaz ionizat, și mai spre margine, roiul deschis NGC 3293 sub care se remarcă și o zonă întunecată – praf dens care acopera stelele și gazul din fundal.
Pe poză, în stânga, se distinge roiul deschis NGC 3532 care apare în cadru ca o zonă mai densă cu stele mai luminoase. Apare pe cer de trei ori mai mare ca luna plină. Se află la cam 1300 ani lumină, deci nu are legătură cu complexul nebulos Carina. Cuprinde circa 150 stele, printre care șapte gigante roșii și șapte pitice albe (prea pălite pentru a se vedea pe această poză). Roiul este renumit fiindcă a fost prima țintă a telescopului Hubble, acesta pozându-l în 20 mai 1990.
Pentru această poză am folosit deci cadrele din prima noapte (sfârșitul lui aprilie, 2016), aparatul Canon 1100D, modificat, cu lentila fixă Canon 200mm F/2.8 cu diafragma la 4.5, 21×3 minute, ISO 800, pe montura HEQ5 pro.





