Ochii noștri nu prea fac față în întunericul nopții. Vedem stele, da, vedem dunga Căii Lactee, dar nu și culorile, nu și detaliile zonelor împodobite cu nori de praf și de gaz. Cu toate că acestea nu sunt deloc mici. Adică aveam nevoie de pupile mai mari (mult mai mari) dar nu și de telescop (mărire).
În primul rând se remarcă planeta Marte care aproape că distruge peisajul stelar: această expediție din 2016 a fost nefavorabilă pentru fotografierea regiunii, mai ales cu telescoape unde apăreau fel de fel de reflexii ciudate din cauza luminii relativ intense, chiar dacă Marte însuși nu apărea în câmp. În această poză Saturn apare alb, la marginea de sus a pozei, formând triunghi aproape dreptunghic cu Marte și Antares.
Lumina lui Marte ne cam distrage de frumusețea complexului norilor colorate ρ (rho) Ophiuchi, una dintre cele mai apropiate zone unde se nasc stele. Norii apar de zeci de ori mai mari ca luna plină.
Lângă Antares, în dreapta jos vedem roiul globular M4, cu vârsta de 12 miliarde de ani. Are diametrul de cam 75 ani lumină și de la distanța de 7200 ani lumină pare atât de mare ca și luna plină. Între Antares și M4 mai este o „stea difuză”, roiul globular NGC 6144. Acesta se află mult mai departe – apare mai mic și cu mai puține detalii.
Zona surprinsă a Căii Lactee este arhiplină de obiecte. Se remarcă nebuloasa întunecată Pipă în sus și Cometa falsă în jos, roiurile deschise M6 și M7 și mai multe nebuloase roșii, dintre care aș sublinia lăbuța de pisică, adică NGC 6334, pozată destul de rar din România din cauza poziției joase, nefavorabile.
Am surprins acest cadru cu un obiectiv Sigma 50mm cu diafragma setată la f/2.2. Este un mozaic din mai multe seturi de imagini, cadrele fiind a câte două minute, ISO 800, din Namibia. Am folosit montura HEQ5 PRO. Ca să văd cadrul în ansamblu, în variantele de ciornă am mai adăugat peisaj fotografiat cu 18mm, obiectiv de kit.