Cen A, ω Cen
Liniștea deșertului are un farmec aparte. Lângă instrumente, stăteam într-un scaun sau fotoliu care semăna cu o sferă tăiată în două, foarte mare, solid și stabil, fiind posibil să mă întind sau să mă ghemuiesc după plac. Astfel puteam sta într-o poziție în care aveam întregul câmp vizual umplut de Calea Lactee, cu nucleul în mijloc, acesta aflându-se la zenit, o imagine simetrică, luminosă, cum spuneam mai demult, o frumusețe inumană. Oarecum copleșit de această priveliște, totuși, simți că ești: acasă. Multe nopți am petrecut așa într-o solitudine relativă, ceilalți colegi având instrumentele amplasate la 10-20 metri, trecerea timpului fiind marcată de zgomotul oglinzii și al obturatorului și de zâmzetul foarte subtil al monturii. Echipat cu un binoclu, mai aruncam câte o privire, mai mult poetică decât astronomică – așa mi-a venit ideea să pozez o pereche neobișnuită.
Roiul globular omega Centauri poartă denumire de stea – fiind confundat cu una, e atât de luminos deși nu e punctiform. Avem și noi aici în nord M13, dar acesta se pierde ușor în vedetismul orașelor care poluează cerul cu acea lumină portocalie – sau albă în cazul LED-urilor – caracteristică civilizației. ω Centauri e de șase ori mai luminos decât M13 – prototipul roiului globular pentru astronomul amator român. Știind că ar putea să fie rămășița unei galaxii devorate de Calea Lactee, nucleul unei galaxii pierdute, acest roi globular capătă un aer de unicitate printre miracolele cerului. Având diametrul de cam 150 ani lumină, chiar și de la distanța de 16 mii de ani lumină, omega Centauri pare mai mare decât luna plină – cu mențiunea că e mult mai puțin luminos la margine decât în zona centrală, și cu ochiul liber distingem doar mijlocul ca o steluță mai difuză.
Aproape de acest roi globular găsim galaxia Centaurus A cu un aspect foarte dramatic chiar și prin cele mai mici telescoape, cu ochiul liber fiind la limita vizibilității. Fotografic, galaxia cu care suntem noi obișnuiți, M31 Andromeda apare de multe ori mai mare decât luna plină, cu toate că vizual e doar o steluță ștearsă. Andromeda e o galaxie mai mare ca a noastră și e foarte aproape la doar 2.5 milioane de ani lumină. În sud avem Norul Magelanic Mic și Mare, care ne sunt galaxii sateliți, foarte apropiate și chiar și cu ochiul liber par a fi mari bucăți rupte din banda Căii Lactee. Centaurus A se află mult mai departe decât acestea, la 10-15 milioane de ani lumină, și totuși, fotografic are aproape dimensiunile lunii pline. Dar nu asta o face unică pentru amatori, și nici mărimea sau masa comparabilă cu cea a Căii Lactee (M31 Andromeda e mai grea, M87 e mult mai grea), ci banda întunecată care o taie în două: oamenii de știință cred că înfățișarea ciudată se datorează unui carambol cosmic, o galaxie eliptică, lipsită de praf și gaz interstelar, ciocnindu-se cu una spirală mai mică, cu mult praf și gaz. Cea mică (vezi de exemplu galaxia M33 Triangulum) s-a sucit în jurul corpului mai masiv formând un fel de inel în jurul acestuia. Materia zguduită s-a aprins de stele noi.
Prin câmpul bogat în stele se mai văd galaxii mici, îndepărtate.
Pozate cu teleobiectivul Canon EF 200mm f2.8L II USM, cele două obiecte încap în același cadru, deși cam forțează marginile – era ideal un obiectiv de 135 mm pentru compoziție, dar una mai lungă pentru mai multe detalii. Sau mozaic cu 200mm. Cu aparatul foto Canon 1100D modificat, am făcut în total 58 cadre individuale, între 30 de secunde și 5 minute, ISO 800, F/4.5 pentru a cuprinde dinamica dintre nucleul roiului globular, foarte luminos, și detaliile fine și mai întunecate ale galaxiei.
raw, 30 sec
raw 300 sec
stack
stack with curves
Cen A, ω Cen
